Maica Siluana (Vlad) vorbeste despre o adictie des intalnita intre tneri, dependenta sexuala. Exista un medicament, exista un Vindecator, exista Dummnezeu care ne vindeca prin deasa spovedanie si rabdare.

Subtitrari: Engleza, Romana
Sursa video: doxologia.ro

Maica Siluana:
„Iubirea, în această perioadă de îndrăgostire, această deschidere a ochilor către taina celuilalt se sfârșește într-o închidere a ochilor în plăcerea care este cerută de curiozitate, impusă chiar, cu amenințări: „că altfel ne despărțim”, și așa mai departe. Deci, aceasta este dependența cea mai grea pentru voi, pentru tinerii de astăzi, dependența de plăcerea sexuală.

Există leac, există vindecător, există Dumnezeu, care ne vindecă… Spovedania deasă, baia aceea de rușine pe care o trăiți nu la prima spovedanie, că atunci vi se pare firesc, dar la a doua, la a zecea, la a douăzecea, tot mereu, mereu, mereu… Răbdarea în cădere și să înțelegem că boala se vindecă greu și… Sunt tineri care îmi scriu că deznădăjduiesc: „De ce nu mă ajută Dumnezeu? M-am abținut, am scăpat atâtea luni, după aceea iarăși am căzut… De ce nu mă ajută Dumnezeu?” Și eu L-am întrebat, „Doamne, de ce nu le ajuți? Ce se întâmplă?”. Și am găsit la un Sfânt Părinte că uneori ne lasă să cădem într-o patimă de care suntem dependenți pentru a ne scăpa de altă patimă mai subtilă: de mândrie, de slava deșartă, să ne învețe să nu-i mai judecăm pe ceilalți. Că umilindu-ne, prin cădere, acum noi urâm păcatul, asta e important, să ajungem să urâm păcatul acesta, nu este atât de important să nu mai faci, ci e important să-l numești păcat și să-l urăști și să strigi la Dumnezeu: „scapă-mă!” Pentru că acea cădere îți este considerată, spun Sfinții Părinți, martiriu al conștiinței. Și de abia ura împotriva păcatului te ajută să-ți cunoști neputința, pentru că, altfel, dacă îți trece repede, spui: „ce grozav sunt, am zis de 200 de ori Doamne, Iisuse, am făcut 30 de metanii și nu mai fac păcatul”. Și tu ai aripioare și proștii ăștia… Și atunci te duci la fund din nou și o iei de la capăt până când cunoști că neputința ta este cosmică, e mare… și atunci ai să simți mila lui Dumnezeu și atunci se întâmplă un miracol, începe primul pas în iubirea adevărată: mila pentru toți oamenii păcătoși.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here